luni, 3 decembrie 2007

Companiile sunt obligate sã ofere garanţii în plus pentru accesarea fondurilor europene

Companiile sunt obligate sã ofere garanţii în plus pentru accesarea fondurilor europene destinate investiţiilor în consolidarea şi dezvoltarea sectorului productiv. Este vorba despre Axa I din Programul Operaţional Creşterea Competitivitãţii Economice. Pe lângã cofinanţare, beneficiarii fondurilor europene vor fi obligaţi sã depunã garanţii atât pentru implementarea corectã a proiectului, cât şi pentru menţirea destinaţiei investiţiei pentru o perioadã de trei pânã la cinci ani.

Regula se aplicã numai în cazul proiectelor mari, dimensiunile exacte urmând a fi stabilite în curând de cãtre Autoritatea de Management. „Am încercat sã flexibilizãm lucrurile şi sã gãsim soluţia favorabilã pentru mediul economic, dar şi pentru autoritate.Unele dintre statele membre, intrate în 2004, au avut experienţe nefericite, pentru cã nu au prevãzut aceste garanţii de la început. Astfel, în cazul României, am decis o garanţie impusã companiilor româneşti de 50% din contravaloarea grantului acordat“, a explicat Cãtãlina Meliţã, directorul Autoritãţii de Management din cadrul Programului Operaţional Competitivitate.

Potrivit acesteia, scrisoarea de garantare se depune odatã cu prima cerere de rambursare a banilor. „Dacã cererea de rambursare nu atinge suma echivalentã cu 50% din grant, atunci se garanteazã fiecare platã pânã se ajunge la procentajul menţionat“, a adãugat Cãtãlina Meliţã. În cazul în care proiectul este corect implementat, garanţia se elibereazã integral la sfârşit. Totodatã, dacã beneficiarii solicitã rambursarea banilor la finalul investiţiei, scrisoarea de garanţie nu mai este necesarã.

Noutãţile nu se opresc aici. Autoritatea de management stabileşte şi o garanţie postimplementare, pentru a se asigura cã beneficiarul va menţine destinaţia investiţiei trei pânã la cinci ani. Valoarea ei este de la 15 pânã la 20% din valoarea grantului.

Comisioanele pentru garanţii se reduc

Jeremie, programul care sprijinã întreprinderile mici şi mijlocii pentru accesul la capitalul de risc, va putea fi utilizat abia de la jumãtatea lui 2008. Pânã atunci, pentru a-şi garanta investiţia, întreprinzãtorii pot apela la mai multe bãnci comerciale sau la Fondul Naţional de Garantare (FNG). Acesta din urmã oferã companiilor noi facilitãţi. Din 2008, comisionul pentru garanţiile clasice va fi redus de la 2% la 1%, indiferent de proiect. Decizia a fost luatã în urma reducerii riscului prin filtrul dublu de selecţie a proiectelor între autoritatea de management şi finanţator, iar procentajul de garantare poate ajunge pânã la 80% din valoarea finanţãrii. Totodatã, a fost scurtatã şi simplificatã procedura de obţinere a scrisorii de garanţie. „Trebuia sã scurtãm acest ciclu al IMM-urilor cãtre fondurile structurale pentru obţinerea fondurilor proprii de la bancã. Pânã acum, pentru a obţine scrisoarea de confort care le garanteazã investiţia, beneficiarii mergeau la bancã cu documentaţia cerutã şi abia dupã aceea veneau la Fond pentru a li se da garanţia. Acum, le emitem garanţia în baza unei succinte analize, pentru a se adresa mai uşor bãncilor. Este un fel de garanţie în avans“, a declarat Aurel Saramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare. Pe lângã garanţiile oferite pentru investiţie, FNG va finanţa şi garanta creditul pe care IMM-ul îl ia pentru a-şi plãti consultantul.

„Am constatat cã multe intenţii bune s-au izbit de faptul cã nu a existat o consultanţã rezonabilã, pentru cã existã o neîncredere reciprocã între IMM şi consultanţã. Întreprinzãtorii mici şi mijlocii nu au plãtit consultanţa, are la rândul ei a înşelat de multe ori aşteptãrile şi aşa s-a ajuns în situaţii delicate“, a explicat Saramet. Alãturi de garantarea proiectului, Fondul Naţional propune un produs prin care se poate finanţa inclusiv consultanţa pe care o IMM o va obţine de la orice firmã din domeniu, în baza costurilor fixe. Finanţarea consultanţei se poate ridica la 200.000 euro pentru o perioadã de maximum trei ani, cu o perioadã de graţie la plata ratelor de pânã la un an.

Întreprinzãtorii pot beneficia de finanţãri între 50.000 şi 1.000.000 euro pentru realizarea investiţiilor, inclusiv consultanţa, pentru proiecte europene, cu precãdere cele destinate activitãţilor de cercetare, dezvoltare, inovare. Perioada de acordare diferã în funcţie de tipul investiţiei şi poate ajunge pânã la 15 ani în cazul clãdirilor, construcţiilor şi al terenurilor.

Sursa: euROpeanul

Niciun comentariu: